Eram pe terasa, briza usoara ca niste aripi ma mangaia incet, soarele lumina absolut tot ce era in jur, in afara de locul ales la umbra racoroasa a terasei de la Music Box. Degetele se jucau subtil cu bratele scaunului, ochii se miscau lenes si admirau orizonturile teraselor insorite, unde societatea isi bea limonada, cocktailul, ice tea-ul sau berea. Deodata, o figura imi capteaza atentia. Numele imi rezoneaza in minte odata cu senzatia de . Tricou negru, blugi. Desi am stiut din prima sutime, cand inca nu era la o distanta suficient de mica sa-i disting trasaturile fetei, imi ziceam ca nu poate fi. Nu se poate ca in rarele dati cand aleg sa ies si eu in sfarsit ca sa ma relaxez, sa aleg fix terasa de unde il pot privi cam 1 minut indreptandu-se spre mine si trecand spre Marasti, fix la ora aia, fix cand ma uitam eu in directia respectiva. Nu e corect ce a facut soarta cu mine azi. Am observat ca nu-mi place sa nu fiu in control. Nu-mi plac accidentele astea, greselile astea facute de soarta doar asa, ca sa se amuze. Eu vreau sa aleg cand il vad, ca sa ma simt in siguranta si mai ales… in control. Nu vreau sa fiu luata prin surprindere, pe picior slabit. M-am certat un pic asa cu soarta, in mintea mea si am trecut la altceva.

Ce-a urmat a compensat cu varf si indesat mica-micuta incomoditate si mi-a umplut ziua de si mai multa relaxare si lumina. Boltele ce le faceam cu sagetile aruncate prin Irish Pub mi-au adus cateva mici victorii asupra barbatilor care mi-au prins si mi-au gadilat un pic orgoliul. Apoi am mers pe bicicleta prin spatele Catedralei, ca sa fiu protejata de eventuale cazaturi. Fara sa fiu tinuta. :)) E o realizare: 3 ani, 3 urcari pe bicicleta straina, nicio cadere. Prima urcare a fost cand am invatat. *blush* Asta a fost intr-adevar, si U2 ar fi de-acord cu mine, a beautiful day.

By: toranaga on mai 14, 2008
at 7:27 am

pentru ca lumea bloggerilor se vrea una elitista si nu este (este ca si restul societatii, avand poate mai multe bube in cap, ascunzandu-se sub anonimatul internetului), pentru ca multi dintre voi se bat cu pumul in piept ca sunt bloggeri (vezi asociatii, cluburi samd) ca si cand asta ar fi o calitate, pentru ca vor sa fie repere morale, exemple de urmat, faima depasindu-i (vezi pe zoso si altii ca el), pentru ca multi dintre bloggeri se ascund de a iesi si a sustine o idee, pentru ca multi sunt frustrati, neintelesi si isi doresc sa notorietate, pentru ca e usor sa spui ca tuca e prost, dar nu ai tupeul sa-ti dai numele, adresa si nr. de telefon si sa vii cu argumente pentru a sustine ca tuca e un imbecil…. pentru ca internetul devine o hazna cu un miros din ce in ce mai greu de suportat (vezi comentariile pe forumurile ziarelor), pentru ca libertatea de opinie presupune sa vii sa sustii cu argumente ce spui…

pentru toate astea si pentru multe altele, nespuse aici din pricina timpului, va multumesc domnule Tuca…

m-ati facut fericit pentru o zi

Ok, hai s-o luam pe rand: in primul rand vad ca nu te-ai semnat cu numele intreg, ceea ce ma determina sa-ti ofer mai putin respect avand in vedere ca acuzi bloggerii ca nu fac asta (bloggerii care, spre deosebire de ce cred toti incuiatii care bantuie internetul si nimeresc pe vreo cateva bloguri fara subiect sau cu prea mult ego ca apoi sa-si verse “frustrarea” la mine pe blog, bloggerii sunt niste oameni cat se poate de normali si voi explica si de ce).
Cei care nu fac parte din lumea bloggerilor incep s-o priveasca cu suspiciune si ciuda isi fac adesea, impresii gresite. Nu stiu despre cine vorbesti cand spui ca “se vrea una elitista”. Adica vrem sa devenim faimosi? Vrem ca parerea noastra sa conteze? Noutate: parerea noastra conteaza pentru cunoscutii care ne citesc blogul si uneori si pentru necunoscuti (vorbesc in numele meu). Crezi ca daca am fi stat fata in fata ai mai fi avut curaj sa-mi spui ce spui? Crezi ca nu ti-as fi raspuns? Te inseli amarnic si generalizezi (o mare greseala pentru ca esti dezinformat) si ca sa vezi ca eu nu am de gand sa iau apararea altora, vorbesc strict in numele meu. Care jurnalist isi da adresa sub editorialul care il scrie? Ce propunere stupida mai e si asta? Tu cand cunosti pe cineva repede ii dai numele complet, adresa si numarul de telefon? Cred ca nu. Daca vrei iti dau numele complet, Filip Camelia si-ti spun ca sunt din Timisoara. Nu e anonimat, e normalitate. Data viitoare cand tocmai am cunoscut pe cineva si cand am dat mana cu el mi-a dat toate aceste date despre el, promit sa scriu un post special pentru tine, slavindu-te pentru cata dreptate ai avut. Asta cu anonimatul e un cliseu, cand stiu bloggeri care, in functie de ce resurse dispun, pun filmulete pe blog in care-si spun parerea despre diverse chestiuni (exemplu: adrian.filozofie.ro, www.arhiblog.com). Majoritatea bloggerilor impartasesc mai multe informatii despre ei prin blog (la pagina About sau pur si simplu prin ce scriu) decat jurnalistii care nu se vulnerabilizeaza in niciun fel prin prezentarea a tot felul de subiecte.

In continuare, parerea mea despre tine scade chiar si mai mult, daca admiri un articol (indiferent de cine e scris, pentru ca eu nu l-am atacat pe Tuca, am atacat pur si simplu ideea in sine pe care o propaga cu succes), deci daca admiri un articol scris atat de prost. Atentie draga comentator! Stiu ca e greu, dar putina atentie. N-am spus ca Tuca e prost, am spus ca articolul e scris prost. O enumeratie nesfarsita de adjective puse asa cum i-au iesit din creieras. Ce argumente sa aduc aici? N-ati facut limba romana in liceu? N-ati analizat texte la prima vedere, n-ati citit comentarii de texte? Nu aveti o ierarhie de valori si de calitate cu privinta la articolele publicate de presa din Romania? Nu distingeti un articol bun, scris cu argumente, o stire, o parere pertinenta cand le vedeti? De aia nu am facut disectie pe text, am contracarat ideea care a emis-o cu atata efort si sudoare - banuiesc, daca jumatate din articol nu are verbe.

Urmatoarea idee la care te rog sa fii sincer cu tine insuti: nu toti suntem frustrati de ceva anume la un moment dat? Aa, daca e vorba ca nu-mi sta parul bine azi sau ca mi-a murit o ruda de familie, e o diferenta, da. Dar frustrarile sunt impartite, in mod darnic, la toata lumea. Daca tu ai fost fericit pentru o zi ca Tuca a scris textul ala, deduc ca in restul zilelor nu ai fost fericit, deci ai experimentat si tu cum e cu frustrarea asta si trebuie sa recunosti, te numeri printre noi toti, oamenii de rand. Fie ca ai fost frustrat online sau offline, nu e nicio diferenta. Dar am o solutie pentru tine; ba chiar un sfat prietenesc: blogosfera si in general, internetul devine o oaza aproape secata si urat mirositoare? Nu mai sta aici. Nimeni nu te tine in lanturi. Esti liber sa pleci spre toate locurile unde tu crezi ca nu miroase urat; du-te la mare, pleaca in alta tara, iesi la iarba verde, fa tot ce crezi tu ca te ajuta sa treci peste aceasta greutate din viata ta.

Vad ca ai generalizat mult in comentariul care l-ai facut, ai dat si exemple ceea ce nu inteleg e de ce imi spui mie asta? Nu ma vad in niciuna din categoriile astea. Inca ceva, ai spus ca bloggerii se bat cu pumnul in piept ca sunt asa, ai dat exemple asociatii si cluburi - care denota lipsa ta de informatie. Apoi ai afirmat ca se ascund de la a iesi la lumina sa sustina o idee. Nu e o contradictie aici? Cand spui “asociatii” si “cluburi” - banuiesc, nu stiu, nu-mi dau seama care e nivelul tau de informare inca, din experienta sau asa, la o privire superficiala - cred ca te referi la intalnirile bloggerilor. Nu stiu daca se tin in alte orase, in Timisoara se tin. De ce ma duc acolo, te vei intreba? Nu pentru ca sunt bloggeri, pentru ca sunt oameni pe care i-am cunoscut - pe unii mai bine decat pe altii - si fiindca sunt o companie placuta. Ai fi surprins chiar, in ingustimea gandirii tale sa afli ca atunci cand incep sa vorbeasca despre CSS, SEO-bloggers, trafic etc. sunt foarte plictisita. Dar asta nu dureaza mult asa ca imi dau motive sa ma intorc la intalnirile astea.

Cred ca norocul meu - si a multor altora care inca traiesc in “haznaua” asta - e ca nu consumam lucrurile care ne deranjeaza, ne lasa reci sau indiferenti sau ne provoaca expectoratii. Nu. Pur si simplu alegem ce ne place din tot peisajul asta si ignoram complet restul. Ceea ce iti recomand si tie sa faci.

P.S.: Daca mai doresti sa-mi raspunzi, te rog n-o mai face pe blog, scrie pe diamondshot17@yahoo.com. Nici eu nu vreau sa se imputa aici, ma intelegi.

De cand ma stiu mi-au placut nudurile. Nu cele de barbati, fara a va simti ofensati, barbatii nu au nimic armonios de oferit intr-un nud, pentru ca de aia se numesc masculini. Sunt abrupti, ascutiti, rudimentar armoniosi, ca desenati de un copil. De aia urmaresc si tintesc doar spre nudurile feminine, pentru ca apreciez frumosul.

Asa ca din site-urile si locurile unde am gasit poze pe subiectul asta, am facut o preselectie de cele mai bune poze. Se ia in considerare: atitudinea, frumusetea fetei, formele sublime, conditie fizica, personalitate, originalitate si starea transmisa. Nu-mi plac stereotipurile. Mai sunt si “aproape-nuduri” care mi-au placut la fel de mult. Asa ca iata castigatoarele pe luna asta, care mie mi se par frumoase, intr-un fel sau altul:

Si preferata mea dintre toate cele enumerate mai sus:

Tin minte de o leapsa de demult care-mi sta ca o pioneza infipta in materia cenusie si pentru ca lista e scurta la filme care mi-au schimbat viata, o sa onorez, in sfarsit cererea Tomatei.

Ea a spus ca nu exista filme care sa-i fi schimbat viata insa eu chiar am doua filme care au provocat un asemenea impact asupra creierasului meu, incat m-au determinat sa-mi schimb parerile sau deciziile viitoare, deci pot sa zic cu usurinta ca da, mi-au schimbat viata. Primul este o comedie romantica ciudata recomandata de un barbat pe care l-am iubit si care, recomandandu-mi acest film, m-a facut sa mi se agite si mai tare fluturasii din stomac si din capsor care-i aveam atunci. Este vorba de Eternal Sunshine Of The Spotless Mind. Toata lumea stie ca am recomandat intotdeauna filmul asta, pentru ca, privindu-l de mai multe ori, cu alte persoane sau singura, mereu a pastrat un sambure integrat in el din sentimentele care le aveam atunci si mereu a adaugat totusi o stare noua, revigoranta, la fiecare vedere.

In film este vorba despre un tip foarte timid si introvertit, Joel, care afland ca fosta sa iubita a sters toate amintirile cu el cu ajutorul unei companii numite Lacuna Inc., merge acolo incercand sa faca acelasi lucru. Doar ca lucrurile scapa usor de sub control… Oricat de SF ar suna, filmul e foarte simpatic si (zic eu) se lipeste de tine pe masura ce-l vezi, pentru ca povesteste lucruri mai normale, mai putin tipice, mai pamantesti dintr-o relatie. Eu m-am identificat in multe situatii si mi s-a parut o idee de film foarte originala si mult mai putin plictisitoare decat celelalte filme romantice, cu eroina bolnava de cancer pe patul de moarte… astea nu ma prea ating.

Al doilea film este, sigur, surpriza pentru ca fetele nu prea sunt fane Godfather. Le-am vazut pe toate insa cel care a iesit in evidenta pentru mine a fost cel de-al treilea. Nu contest ca celelalte doua au de-asemenea, valoare cinematografica la fel de buna sau poate mai buna, insa in primele doua a fost o concentrare ba pe afacerea familiei, ba pe personaje in raport cu acest ghimpe veninos care constituia mafia pe care familia s-a imbogatit, insa nu foarte clar pe personaje. Godfather III m-a atins datorita sublinierii relatiei intre Michael Corleone, ca si conducator a imperiului financiar corupt de care incerca sa scape si ca si cap de familie si fiica sa, Mary. Eforturile lui Michael de a-si proteja familia, si mai ales fiica de a fi macar atinsa de lumea in care el a trait mai bine de jumatate din viata nu sunt prezentate grosolan, ci se tes subtil in multe variabile. A continuat afacerea tatalui sau in primul rand pentru a-si salva familia, insa tocmai asta i-a indepartat de el, transformandu-l intr-un monstru. Imi place ca personajul nu este absolut rau sau absolut bun, este atat de uman. Michael Corleone nu este privit doar prin prisma crimelor care le-a facut ci si prin prisma caintei, a regretelor si a efortului de a repara anumite greseli care stie ca sunt ireparabile. Pedeapsa divina de care il avertizeaza preotul este iarasi, adusa in dialog aproape in trecere, spunandu-i ca este just sa sufere, pentru a fi iertat. Ciclul vietii si ce se intampla dupa este subliniat prin prisma Bisericii, dar spre final, este privit prin ochi omenesti. Parerea de rau, impresia ca ai urmarit un singur lucru toata viata pe care, pana la urma, nu l-ai putut obtine si dura resemnare ca nu exista alta cale m-au determinat ca la sfarsit sa plang. Am simtit ce a simtit Michael Corleone si acuma, cand scriu, ma emotioneaza. De ce e un film care mi-a schimbat viata? Vorbeste despre lucruri importante, mari, lucruri dintr-o viata intreaga. Personajul NU trece peste trauma niciodata. Nu trece mai departe si se recasatoreste. Nu apare inconjurat de familie la sfarsitul sfarsitului. Nu uita.

La sfarsitul filmului eram ferm convinsa ca o sa am cel putin 2 copii, nu doar unul asa cum stabilisem deja de multi ani in mintea mea viitorul casniciei mele.

Mai sunt si filme care doar mi-au placut mult, insa nu mi-au schimbat viata. Daca vreti sa scriu - mult mai succint - si despre alea, anuntati-ma .

Ispita a plecat! La urma urmei, vointa mea poate fi dresata intr-atat incat sa nu “indoi” regulile stricte ale moralitatii. Am rezistat cu stoicism la toate probele, si cand si-a pus capul pe picioarele mele si cand ii ateriza mana din greseala pe pijamaua din satin rosu si m-am abtinut, cand vorbeam de metoda contraceptiva ideala sa fac orice fel de aluzie iar acum rasuflu usurata. Am trecut testul. Desi cred ca e o persoana cruda si sadica care a facut totul intentionat, planuind fiecare “accident” si controlandu-si atent miscarile de strateg agatator.

Am tinut sa consemnez mica victorie pentru ca atunci cand va ajunge acasa, am de gand sa-i spun, elegant, frumos si retinut, ce ganduri mi-au trecut prin cap zilele astea. De ce? Doar asa, ca sa-l chinui si eu un pic cum m-a chinuit si el pe mine. Adica sa-mi povesteasca despre cat de nerabdator era cu fosta prietena, Alina, sa deschida asemenea subiecte si sa scape nepedepsit? Nu, nu.

Acum imi sare de nicaieri o intrebare ingrijoratoare: si daca ar fi stat mai mult?

Ma gandeam ieri la toate abordarile fata de articolul ala a lui Tuca din Jurnalul National - la care nu mai dau link din motive evidente, daca va intereseaza, cautati - la toate reactiile diversilor bloggeri de categoria usoara, medie si grea si pe mine toate astea ma lasa rece. Nu stiu de ce s-a pus domnul Comanescu sa ofere o pledoarie logica si justificata si de ce s-a mai chinuit sa raspunda unui articol de asa proasta calitate. Din punctul meu de vedere, acel articol trebuia sa ramana ignorat. Unii au ales calea mai amuzanta, altii s-au straduit sa ofere o parere pertinenta, altii doar au oftat a resemnare ori indiferenta, altii s-au enervat. Nu inteleg de ce in Romania trebuie mereu sa se puna accent pe tot feluri de razboaie ideologice de mare rafinament si inteligenta, cum ar fi: bloggerii sunt niste ratati prosti, ba bloggeri nu sunt niste ratati prosti. Parca intreaga medie scrisa e o mare piata in care se vand ciorapi trei la zece mii. De ce tot timpul ne axam pe scandaluri care nu au nici cel mai mic sens sau rost sau scop in viata noastra? Nu ajuta nici la cresterea mediei inteligentei pe metrul patrat de internet, nici la scaderea taxelor, nici la alocarea unor fonduri pentru repararea strazilor, la nimic. Asta ar fi prima problema, ca ne racim gura sau degetele sustinand idei care nu sunt de niciun sprijin pentru comunitatea in care traim - ma refer aici si la asa-zisii jurnalisti a caror editoriale si articole ne ocupa timpul degeaba de cele mai multe ori, si la unii bloggeri care desi au puterea de a influenta numerosi cititori fiind “formatori de opinii”, aleg calea mai netezita de a comenta ce scriu jurnalistii amintiti mai sus (bineinteles, ii judec doar prin prisma furtunei care s-a creat in urma articolului care la urma urmei mi se pare inofensiv, ca nu propaga nicio idee de valoare) - iar a doua problema care o avem e abordarea. Adica, nu vi se pare nimic in neregula cu punctul de vedere care-l adopta presa cand ataca blogosfera, ca tot unitar? Nu? Atunci lasati-ma sa va zic ce cred eu. Atacurile astea sunt copilaresti si dezinformate. Chiar daca ai citi constant 90% din blogurile din Romania sau cele scrise de romani (ceea ce e imposibil pentru ca traim pe o planeta pe care ziua are 24 de ore) n-ai avea dreptul sa exprimi o parere despre felul in care-si traiesc ei viata offline - asta decat daca ii cunosti, pe cei 90%. Este absolut reprosabil ca cineva sa generalizeze niste trasaturi despre o comunitate virtuala de bloggeri din care ii citeste pe doar 40, sa zicem. Poate bloggerul respectiv scrie doar retete de gatit pe blogul lui, iar in viata reala e director de creatie la o multinationala. Sau poate detine un restaurant din care obtine un profit marisor si pasiunea lui este gatitul. Este doar un exemplu, pot sa dau mult mai multe dar cred ca ati inteles ideea. Nu ai dreptul sa ma judeci doar din ce vezi scris aici, sau macar cand faci asta, asuma-ti marja de eroare imensa pe care o poti avea. Mie nu-mi convine, doar fiindca am blog, sa fiu bagat intr-o galeata in care sunt numai onanisti, snobi sau retardati fara ocupatie. Blogurile nu sunt facute numai pentru ca e la moda, sau numai pentru bani, sau numai pentru cele 15 minute de faima. E un mod de a impartasi ceva - orice - cu alti oameni, de a comunica. De ce e asa blamata chestia asta? Pentru ca nu sunt jurnalist ca sa-mi pot exprima o parere asa cum trebuie ea exprimata, cu profesionalism? Ca individ, ma simt jignit daca vine un strain si-mi pune eticheta pe frunte, doar pentru ca sunt blogger. Poate ca sunt un dobitoc fara idei si linie coerenta. Sau poate ca sunt un om normal si decent, care are o viata normala si decenta si doar o ocupatie in plus care nu-mi aduce niciun fel de prejudicii. Daca eu am o pasiune pentru reparat ceasuri vechi, o sa te uiti urat la mine? Sau daca-mi place sa cant la clarinet? Sau sa creez lenjerie pentru femei? Problema e ca nu mai exista respect in ziua de astazi, si spun asta cu foarte multa seriozitate, ai o pasiune care nu poti s-o explici cuiva pentru ca n-a experimentat-o iar ala se uita la tine de parca ai fi ultimul jeg de pe pamant, din inaltul cunostintelor sale.

Uite ceva pentru cap-patrati ca astia:

Iuli are ochi caprui, rotunzi cu colturile usor lasate in jos si buze perfect conturate, ca trasate cu creionul crem, pe care se adancesc santulete fine. O fata ar putea fi invidioasa pe buzele lui. Are tenul masliniu iar cand vorbea aseara, statea foarte aproape de mine si zambea cu toti dintii lui de reclama Airways.

Are o conformatie slaba, dar are spatele lat si frumos si brate puternice, in mare parte pentru ca lucreaza in constructii. E doar cu cativa ani mai mare decat mine si a ridicat deja o gramada de case. Daca incepe sa vorbeasca de asta, iti dai seama ca nu-ti gasesti locul in discutie. Are o casa facuta de el in Radauti. Conduce Volvo si il conduce extrem de fin.

Nu stiu cum, de fiecare data cand vorbesc cu el, ma pomenesc ca scot numai prostii pe gura. Adica flirtez. Si nu asa, in sensul ca spun ceva si regret in urmatoarea fractiune de secunda ca i-am dat de inteles ce nu trebuia, sau nu-mi dau seama ce conotatii mai poate avea ce spun. Nu. Flirtez cu el fara rusine, ca o pradatoare. Dar si el face asta, asa ca e in regula. Are un parfum foarte placut care mi-a umplut sufrageria.

Iuli mai are prostul defect de a avea incredere ca poate avea cam pe oricine doreste, ca si mine. Inca de cand eram mica tin minte ca auzeam ca era un mare afemeiat, intotdeauna umbla ba cu fiica preotului, ba cu fiica primarului deh, sa nu se plictiseasca in vacanta. Nu am schimbat mai mult de 30 de cuvinte pana anul asta, cand mama mi-a dat adresa lui de yahoo ca sa-mi explice ce supertare e facultatea la care e el, care are sucursale peste tot in tara, inclusiv la Resita, numai la Timisoara nu. Si de-atunci vorbim. Acum Iuli a venit la noi in vizita fortata ca sa ajute o alta ruda de-a noastra sa tencuiasca apartamentul si ramane la noi sa doarma peste noapte nopti.

Singura problema e ca Iuli si cu mine suntem inruditi intr-un mod in care in popor, i se zice “veri de-al doilea”. Alma mi-a explicat ca defapt nu suntem de-al doilea dpdv stiintific, suntem de gradul 6 sau nu stiu cat. Oricum nu conteaza, ca dupa ce-i enumar toate trasaturile astea nu pot decat sa oftez si sa zic… pacat ca e varu-miu.

Mda… zilele astea sunt cam grele. Ieri noapte dupa ce m-am intors de la acel eveniment grandios organizat de Primaria Municipiului Timisoara, la care imaginile cu artificiile si ploaia de pe pod a trebuit sa le memorez pentru ca cineva a uitat sa aduca aparatul (deh, a fost ocupata asa cum eu n-am mai fost de ceva vreme), mi-am verificat telefonul inainte sa ma culc si am vazut ca mama imi trimisese mesaj cu “A murit Tina”.

Tina e un fel de ruda cu noi; defapt soacra ei e nasa de casatorie pe care au ales-o mama si tata cand s-au recununat. Pe nasa o cheama Marioara si am fost mult timp legati de familia asta. Tina nu era batrana; defapt nici Marioara daca ar fi patit ceva, ar fi fost neobisnuit pentru ca are in jur de 60 de ani. Dar Tina era foarte bolnava de ceva timp, avea cancer; si in ultimele saptamani era pe moarte. Nu am vrut s-o vad, pentru ca mi-a povestit mama cat de rau arata. Nu am fost apropiata de Tina, dar gandul ca a murit e suparator si ma intristeaza, chiar acum, cand vine varul meu de-al doilea despre care o sa povestesc mai multe altadata.

Incerc sa-mi explic ce e cu monotonia asta interioara care are loc de cateva zile-saptamani.

De exemplu:

Nu de mult, defapt chiar ieri am povestit despre cum a decurs mica explorare a unei ore de inot. Desi finalul a fost apoteotic, vorbind despre posibilii fiori care mi-ar fi trecut pe sira spinarii in cele 3 minute cat am vorbit cu un fost prieten, povestea a fost doar pentru amuzament. Adica n-am simtit absolut nimic - poate doar surpriza - cand l-am vazut. Ba impresiile cele mai puternice cu care am plecat de acolo au fost joaca prin apa, profesorul intepat si libidinosul de 50 de ani.

Asadar, faptul ca nu simt nimic este deosebit de ingrijorator pentru mine, cititoare de tot felul de articole despre cum functioneaza creierul, dar si sufletul (dar sunt in faza de negare ca ceva ar fi in neregula). Dorinta mea, nu foarte indepartata, de a mai incerca, de a mai astepta ca din ramasitele unei relatii stricate sa se mai repare ceva, s-a stins aproape cu totul si asta ar trebui sa fie un prilej de sarbatorire. Un mare capitol de framantari si consumari in exces s-a terminat. Prietenele mele pot rasufla usurate. Cititorii la fel. Tot ce-a fost acolo, chiar si pentru cateva momente, ca sentiment s-a degradat. I-a ajuns din urma termenul de expirare, si nu era nelimitat, asa cum ma temeam. Stiti ce e mai rau? Ca simt lipsa acelei lungi perioade, oricat de geloasa, razbunatoare, veninoasa, plina de penitenta sau pasnica si blanda am fost.

(Numarul acestei insemnari dupa wordpress e 666. Sper ca nu va avea repercursiuni nefaste asupra ei :P)

Dezavantaje:

• Clorul din apa usuca pielea. Parul e mai sensibil.
• Privirea barbosului de 50 de ani cu un zambet asa senin ce ma urmareste de la un capat la altul al bazinului, in timp ce inot pe spate.
• Gradul de rudenie al profesorilor cu dracul; dupa ce m-am spalat la dus, cand eram pe punctul de a baga piciorul in apa m-a atentionat ca fara adeverinta nu ma trece prezenta. Am intrat oricum.
• Casca de 30 de RON ma ajuta sa nu mai aud nimic din ce zic ceilalti. Si parul e la fel de ud cand ies din apa.

Avantaje:

• Ma pot juca cum vreau, cat vreau, cu cine vreau.
• N-am mai facut inot de 4 ani. It’s good to be back; creste libidoul tonusul muscular.
• In sfarsit pot sa dorm linistita noaptea.
• Nu doar fetele sunt de admirat la inot; o ocazie buna sa cunosc multi-multi oameni noi.

Cum era vorba MasterCard?

Casca - 30 de RON

Costum de baie - 70 de RON

Sa-ti vezi fostul prieten gol la dus - de nepretuit. :))