Memento

Da, abia acum am vazut filmul Memento si s-a intamplat asa din incapatanarea caracteristica si din sfaturile bine plasate ale unui om de incredere – dar trebuia sa-l vad!

Cu nota 8.6 pe IMDB nu e tocmai un film de ignorat sau de ratat… a intrat deja in cultura generala a generatiilor tinere, a facut probabil furori la vremea lui si a fost nominalizat la doua categorii de Oscar.

Acum parerea mea despre el… un film de 7.0, hai maxim 7.5. Ideea imi place, stiam ca exista aceasta problema psihica sau fizica si era interesanta, desi infricosatoara. Filmul o exploateaza bine pe fondul unui tip care incearca sa gaseasca criminalul si violatorul sotiei sale.

<<<<<<<SPOILERS AHEAD!>>>>>>>>

<<<<<<<<<<<>>>>>>>>>>>>>>>

<<<<<<<<<<<>>>>>>>>>>>>>>>

Problema e ca motivatia lui e un pic… superficiala. Un pic mai mult pentru nota 8.6. Plus niste neregularitati de la sfarsit, de ce sotia lui vie isi odihneste capul pe pieptul sau plin de tatuaje? Cum explici asta? Asa e, nu e deloc explicat.

Doi, de ce politistul/hotul/amicul sau l-a mintit de atatea ori? Il minte cand ii zice ca exista cineva care il suna si vorbeste cu el chestii personale, ca sa-l faca si mai paranoic, cand defapt el e acela care suna.

<<<<<<<<<<<<>>>>>>>>>>>>>

<<<<<END SPOILERS>>>>>>>>>>>

Lasand la o parte detaliile tehnice ale filmului, mi se pare in continuare infricosator, solitar si groaznic gandul de a nu-ti putea forma amintiri noi timp de ani de zile.

De a nu te putea indragosti, de a nu putea displace sau place o persoana, de a nu putea invata un hobby sau o limba straina noua, de a nu putea urmari un film sau de a nu putea sa vezi cum copiii/nepotii iti cresc. De a trai in memory span-ul de 10 minute ce se repeta la infinit.

Intr-un fel, mi-am dat seama ca si eu sunt asa. De la 18 ani, am reusit cu succes sa imping amintiri si detalii semnificative undeva in spate, sau jos, in pivnita mintii mele.

Multe lucruri sunt atat de sterse incat parca nici nu le-as fi trait. Nu tin minte cum m-am simtit cand am luat capacitatea, nu-mi amintesc cum m-am simtit cand eram indragostita de… am fost indragostita de multe ori, si la aproape nicio persoana nu-mi amintesc cum era, nu-mi amintesc ce efect a avut asupra mea sa vad The Lord of The Rings in generala, nu-mi amintesc ce faceam vara si nu-mi amintesc cum aveam parul. Daca nu aveam poze, probabil as fi uitat ca am avut parul pana la jumatatea spatelui in liceu pentru ca am vrut sa vad cum arat cu el foarte lung. Probabil as fi uitat ca asta s-a intamplat in liceu daca nu apareau si colegii mei in poza. Ce sa mai zic de copilarie…

De parca toate lucrurile se desfasurau intr-o infinita mediocritate nedemna de a fi memorata. De parca viata mea a inceput din facultate si de atunci a fost consemnata, dar nici atunci asa cu strasnicie.

Stii cum e cand nu te-ai mai gandit de mult timp la ceva sau la cineva? Pana cand te intalnesti cu persoana respectiva pe strada si nu-ti vine sa crezi, fantoma din trecut!

Cateodata, in unele momente pe care eu le urasc profund, amintirile din trecut imping trapa sub care sunt inchise si rabufnesc afara, urate si detaliate. Intotdeauna amintirile urate.

Voi? Aveti evenimente/perioade din viata voastra complet goale?

Ce-ai face daca ai fi Basescu?

Etichete

iarna vrajbei noastre, presedintele romaniei, traian basescu

Iarna vrajbei noastre din 2012: ninge invrajbit, oamenii se trateaza unii pe altii cu o atitudine plina de vrajba. Dar daca ai fi romanul tuturor romanilor? Fiind o adevarata iarna a vrajbei afara, va invit inauntru cu o intrebare care mi s-a nazarit asa, dintr-o data. Sa spunem ca ai putea sa fii presedintele Romaniei pentru o zi, o zi de-acum intr-o saptamana. Ce ai face in ziua respectiva?

Sau ce ai face in 24 de ore dintr-o zi oarecare daca ai fi presedintele Romaniei, Traian Basescu?

____gamie

Tocmai ce-am terminat de vazut High Fidelity cu John Cusack (un must-see, btw, merge la oldies but so goodies) si m-am gandit la toate fetele care – pretinde-se – au actori, cantareti, sportivi si asa mai departe, preferati.

Da da, stiti care, alea care intra in fanclubul ultimului tip care a spart vanzarile, fie la filme, fie la muzica, fie la cate femei a avut si care-a fost ultima. Ia ganditi-va, cate fete pe care le-ati cunoscut au spus ca sunt in limba dupa Johnny Depp? Sau cate au zis ca-l adora pe Jason Statham? Si desigur, de ce n-ar face-o? Sunt masculii alfa.

Aici mi-am dat eu seama ca sunt un pic defecta. M-am uitat la High Fidelity si mi-am reamintit cat de mult imi place de John Cusack, dar in acelasi timp am devenit interesata de Todd Louiso. Pun pariu ca nimeni nu-si mai aminteste cine e Todd Louiso. E tipul timid si retinut, flegmatic si total opus Jack Black din acelasi film, e atat de inspirat numitul, Dick. Unde vreau sa ajung cu asta? Pai daca pe mine ma intreaba cineva ce actor imi place, ce raspund?

Robert de Niro, primul dar nu si ultimul, pasiunea pe care am facut-o pentru el a inceput de la faptul ca purta costumele alea in Casino – iar eu iubesc barbatii in costum – si daca tot suntem aici, hai si Ray Liotta (Goodfellas), Roberto Benigni – o viata cu el ar trebui sa fie atat de exuberanta – Al Pacino, bineinteles, Dustin Hoffman, Russel Crowe pentru rolul din A Beautiful Mind, dar si Paul Bettany, halucinatia lui blonda si inalta de gen masculin din acelasi film, Daniel Craig (Bondul Blondul), Keanu Reeves, Jean-Pierre Martins (boxerul din filmul despre Edith Piaf), Jason Statham (da, si eu), John Malkovich, pentru ca e un intelectual rafinat, alaturi de Anthony Hopkins pe care-l ador pentru eleganta lui permanenta, Alan Rickman (are un aer atat de nobil!), Tom Hanks pentru ca e intotdeauna asa confortabil, Clive Owen, Johnny Depp, Ethan Hawke, Michael Cera (tipul care o lasa insarcinata pe Juno), Jared Leto (dragul de el, Requiem For A Dream, cel care ramane amputat), Liam Neeson, Hugh Grant (because he’s british) si as putea continua asa la nesfarsit daca mi-as aminti toate filmele in care mi-a placut un actor.

Mai degraba ma poti intreba ce actori nu-mi plac, nu-mi spun nimic! Locul 1: Tom Cruise. Locul 2: Brad Pitt. Brad Pitt imi spune ceva, dar din pacate e de fiecare data acelasi lucru si ma cam plictiseste.

Concluzie? Nu ma pot concentra asupra unui singur tip. Nu pot face un top 10 sau nici macar un top 20 pentru ca, surpriza, imi plac o gramada de barbati! Si vorbesc serios, e o surpriza mai ales pentru mine, pentru ca ma simt de-a dreptul stanjenita cand mai aud vreo fata ca odata ce e cu cineva, nu se mai uita-n dreapta si stanga si nu intelege (nu concepe!) de ce-ai face asta.

Si aud asta des. Recunosc, a fost o vreme cand si eu credeam la fel. A trecut atata amar de vreme – as putea afirma chiar ca nu eram eu aia care spunea asta, era o copie fizica perfecta a mea, dintr-o alta viata – ca nu ma mai pot intoarce la starea aia spirituala nici intr-o suta de ani.

Si mai recunosc ceva, am toanele si perioadele mele. Uneori merg pe strada atat de preocupata ca ar putea sa vina o nava spatiala plina cu barbati perfecti si sa aterizeze in fata mea ca as trece pe langa ei fara sa-i vad iar alteori sunt asaltata vizual (si probabil mult mai dispusa sa fiu asaltata vizual) de atatea specimene/minut ca nu mai stiu cum arata primul! E ca si chestia aia, ca ai unele zile in care orice necunoscut iti face ochi dulci si zile in care toti par sa-si vada in sfarsit, de treaba lor.

Asadar, sunt intr-adevar monogama sau doar vreau sa ma pacalesc ca sunt? As putea vreodata sa-mi impart atentia asupra unei singure persoane? Sunt defecta? Iar daca spun ca toate impulsurile mele multigame apar din vina cuiva care nu-mi da destula atentie, oare nu incerc sa ma ascund mai bine?

Voi n-ati avut niciodata impulsul sa va apropiati de altcineva? Si daca da, de ce?

Dragostea-i o porcarie!

Da, o porcarie. Toate filmele alea care ti se deruleaza in minte cand esti indragostit sunt plasmuite din povestile pe care le citeai cand erai copil, filme si povestiri despre cupluri de succes.
Dar defapt toate povestile cum ca barbatul e un cavaler sunt o porcarie! Cand ai mai mare nevoie de el, nu te baga in seama si te lasa balta. Apropo de balta, e ca si cum ai fi picat cu curu’ in balta si el – EL – pe langa ca nu te ajuta sa te ridici, se mai si impiedica de tine si te calca pe burta dupa care-si continua drumul fara sa zica macar “pardon”.
Si daca se hotarasc sa te ajute vor intotdeauna ceva in schimb! Nu pot sa te ajute fiindca tin la tine si vor sa te vada fericita, nu, e intotdeauna un motiv egoist in spatele gestului cavaleresc.
Iar ce ma enerveaza cel mai tare e ca se intampla atat de rar sa ma indragostesc – poate o data la cativa ani sa fie ceva grande sau venti – iar minunea trece neobservata, abordata cu un dezinteres retinut. Cat timp o sa mai treaca pana o sa se intample din nou?

Vreau sa fiu adoptata de un grup de prieteni, de preferinta tipi, pentru ca ei nu plang de mila cuiva si stiu cand e timpul sa pastreze un moment de tacere si sa fiu “ingrijita” pana cand o sa uit ca dragostea e o porcarie. Si daca nici ei nu vor sa ma adopte, ei bine, eu pot sa-mi tin singura de urat si sa fiu cea mai potrivita companie si stiu macar ca n-o sa ma tratez cu autocompatimire.

Si acum, aparent fara vreo legatura cu viata mea, o melodie la care vreau sa-i fac promovare, care-mi place foarte mult si la care in curand o sa-i stiu versurile pe de rost:

Poate ca ce spune pare ciudat, dar felul in care o canta ii da un cu totul alt sens.

Look down on the body, that you have grown
The mountains stand around you, they’re not your own
Lights squares and bodies are all you see
Since you broke down, since I broke down, since we broke down

Oh I jumped into my grave and died
and on your word I gave up my whole life for you and I was reborn, bigger and stronger
and less alive

Cross your fingers hold your toes,
were all gonna die when the building blows
cross your fingers hold your toes,
were all gonna die when the building blows
and the house that you were born in is crumbling at the corners
sagging skin and feet of crows, feet of crows

Oh I jump into your grave and die
and on my word you’ll give up your whole life for me and you’ll be reborn, bigger and stronger
and less alive

Oh you crawled out of the sea, straight into my arms, straight into my arms.

Miere

Sunt sigura ca v-am mai impuiat eu capul cu cat de geloasa sunt eu. Da, da, pe langa alte caracteristici umane, care pot fi usor clasificate drept masculine sau feminine, gelozia este una impartasita de ambele sexe. Lucru ciudat insa sau poate incredibil de normal, gelozia mea nu e raspandita peste tot, pentru orice fost/actual/posibil iubit si fosta/actuala/posibila lui prietena.

Sistemul meu de management a simtit nevoia sa taie de pe lista elementele irelevante, pentru a lasa loc… altor elemente irelevante. Adica, ce poate fi atat de relevant intr-o “relatie” de amicitie cu un tip oarecare care pe deasupra, nici nu e interesat de mine? De ce vasazica, tocmai el este subiectul in jurul caruia se invarte gelozia mea, ca o fantasma otravitoare? Dupa un simplu calcul efectuat de ratiune, nu exista niciun motiv.

Daca stau sa speculez mai mult, o fi poate vesnicul mar interzis. Pasarea malai viseaza, vulpea si strugurii ei acri. Doamne, da’ acru mai e! Nu mi-l trebe. Dar de ce totusi mi-l trebe? Evident ca ma invart ca o fetita pierduta intr-o spirala roz pe fond negru in timp ce el isi face de cap de partea cealalta a zidului.

Cat de minunat este cand ne intalnim intamplator, iar el e beat. Groaznic! Poate daca meditez mai mult asupra acestui detaliu imi trec caldurile de la vertebra axis si ma trezesc din somnul cel frumos. Dar stiu ca nu va fi asa. Sunt o simpla sclava a dispozitiilor mele, bune si rele, a rabufnirilor si a plictiselii si la a fi din nou dulce si cicatrizanta. Ca mierea.

Cand o sa gust si eu din miere?

LE: Am gasit un post pe aproximativ acelasi subiect, care acum ma amuza. :) Cat de tare s-au racit pasiunile de alta data…(Factori ce pot creste tensiunea arteriala: ea)