In noiembrie anul trecut, [adica 11.2006] Ioana Basescu a fost admisa la concursul pentru ocuparea functiei de notar public cu o nota mai putin decit multumitoare. Notarita a obtinut nota 5,70 la proba teoretica, adica la verificarea cunostintelor juridice, si nota 9,35 la proba practica, specifica activitatii notariale. Media cu care Ioana Basescu a fost admisa este 7,53, ceea ce a situat-o pe locul 32, undeva in partea a doua a listei. Ultimul candidat admis a avut media generala 7. La examenul pentru admiterea in profesia de notar au fost scoase la concurs 76 de posturi, dintre care doar patru pentru Bucuresti.
Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu, este proprietara unui apartament tip penthouse şi are închiriat un spaţiu pentru birou notarial în ansamblul rezidenţial din Băneasa deţinut de omul de afaceri Puiu Popoviciu.
Ioana Basescu, reclamata la DNA pentru nedeclararea veniturilor. O sesizare privind-o pe fiica cea mare a presedintelui a fost depusa saptamina trecuta la DNA. Conform acestei sesizari, Ioana Basescu nu a avut venituri suficiente pentru achizitia apartamentului din Baneasa, din complexul rezidential al lui Puiu Popoviciu. Autorul sesizarii a pomenit, in sprijinul acestei afirmatii, ca Ioana Basescu are probleme si cu declararea veniturilor la Fisc.
Elena Basescu:
Elena Băsescu, fiica cea mică a preşedintelui României, a purtat, miercuri seară, o rochie mini cu trei kilograme de cristale Swarovski la o prezentare de modă organizată într-un club din Cluj-Napoca de brandul Peter Murray.
Eugen Stamate, membru în Comisia prezidenţială pentru educaţie şi cercetare, a anunţat, miercuri, că a demisionat din funcţie imediat ce a aflat că fiica cea mică a şefului statului, Elena Băsescu, a fost aleasă “cu 98% din voturi” secretar general al OTPDL.
“Am iniţiat acum cinci ani un demers împotriva nepotismului universitar, demers concretizat în Forumul Academic Român, un ONG cu activitate în domeniul educaţiei. În Comisia prezidenţială am fost cooptat ca expert pe probleme de educaţie, nu ca reprezentat al ONG-ului. Situaţia apărută prin implicarea politică a Elenei Băsescu mă pune într-un conflict de interese însemnând că eu trebuie să lucrez în acelaşi timp în Comisia prezidenţială şi să critic atitudinea familiei Băsescu raportat la această implicare politică a fiicei preşedintelui”, a spus Eugen Stamate.
Celebrele greseli…
“Doresc să fiu cât mai aproape de problemele studenţeşti, doresc să preiau gândurile şi doleanţele voastre, pentru a le transmite celor în măsură să le soluţioneze.” Elena Basescu
“Majoritatea tinerilor din PDL îşi doresc să ajungă, la un moment dat, în cariera lor, la fel de apreciaţi, stimaţi, iubiţi şi votaţi, aşa cum este preşedintele Emil Boc. Pentru că noi, tinerii, avem nevoie în viaţă de modele şi exemple, iar domnul Emil Boc reprezintă pentru noi, tinerii din PDL, un model. [..] În timp ce unii dintre noi spunem numai câteva cuvinte, dânsul editează perfect câteva fraze.”
Fiica cea mică a preşedintelui Traian Băsescu, Elena Băsescu, candidat independent la europarlamentare, are, potrivit declaraţiei de avere postată pe site-ul BEC, un Range Rover achiziţionat în 2007, bijuterii şi ceasuri în valoare de 8000 de euro, dar şi un credit de 16.537 de euro la Piraeus Bank. [..] În 2008, Elena Băsescu a încasat un salariu de 82.513 lei.
Cati dintre voi aveti un Range Rover si bijuterii in valoare de 8000 de euro?
“Si eu sunt o intelectuala, indiferent de ce au afirmat unii din PD-L, pentru ca am o facultate, am un master si voi face si doctoratul, si chiar daca am facut si eu simple greseli gramaticale, asta nu era un motiv ca unii din PD-L sa ma marginalizeze si sa imi refuze locul de a fi alaturi de ei pe lista”
EBA o întoarce ca la Ploieşti: N-aş fi de acord cu niciun fel de drog la noi
Fiica cea mică a şefului statului, Elena Băsescu, candidat independent pentru PE, a declarat, vineri, la Ploieşti, că nu este de acord “cu absolut nicun fel de drog” în România, însă a precizat că, dacă Uniunea Europeană va legaliza drogurile uşoare, ţara noastră “trebuie să se supună majorităţii”.
Mircea Basescu:
Fratele Şefului statului român a obţinut printr-una dintre firmele sale, MB Consult Company, aprobarea prin care i se concesiona un teren de 20.000 de metri pătraţi în comuna constănţeană Techirghiol, urmând ca acolo să construiască un complex de căsuţe de vacanţă. Angajaţii primăriei spun că în Techirghiol s-au mai făcut licitaţii, dar nici una pe o suprafaţă atât de mare. Pentru terenul pe care va construi căsuţele de vacanţă, Mircea Băsescu plăteşte 10 cenţi pe metrul pătrat, adică vreo 2000 de dolari pentru întreaga suprafaţă de aproximativ 20.000 de metri pătraţi.
Dragos Basescu, fiul lui Mircea Basescu:
Grupul pentru Investigații Politice, condus de Mugur Ciuvică, a dezvăluit asocierea firmei nepoților lui Traian Băsescu, după modelul „Puiu Popoviciu”, cu o instituție agricolă de stat, Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură (SCDP) din Constanța. Potrivit lui Ciuvică, spre deosebire de asocierea lui Gabriel Popoviciu cu Academia de Științe Agricole, în care acesta a lăsat instituției 50% din profit, fiul lui Mircea Băsescu (fratele șefului statului) este mai lacom și lasă doar 30% din profit unității agricole. Interesant este că SCDP funcționează în subordinea Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Sisești“. Deși obiectul contractului încheiat de firma lui Dragoș Băsescu îl reprezintă „cercetarea științifică și producția în agricultură“, Global Business & Investments are ca obiect de activitate „dezvoltarea (promovarea) imobiliară”, conform Registrului Comerțului, dezvăluie Gardianul.
Gheorghe Falca:
Primarul municipiului Arad, la al doilea mandat
Gheorghe Falca, finul presedintelui Traian Basescu, a fost trimis in judecata de procurorii DNA, pentru fapte de coruptie, a anuntat ieri Directia Nationala Anticoruptie.
Primarul arădean Gheorghe Falcă a declarat, joi, că îşi va dovedi nevinovăţia în instanţă.
Procesul în care primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, este acuzat de fapte de corupţie a fost amânat, marţi, pentru a treia oară, după ce avocatul său a invocat excepţii de neconstituţionalitate, spunând că procesul nu este echitabil pentru clientul său.
Tribunalul Arad a decis, joi, suspendarea procesului în care Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad, este judecat pentru corupţie, cauza fiind trimisă Curţii Constituţionale pentru soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate.
Potrivit declaratiilor de avere din 2005 si 2006, Gheorghe Falca detine o casa de locuit de 169 metri patrati, situata pe strada Ion Luca Caragiale numarul 30, din Arad, obtinuta, in 2005, in urma unui schimb de imobile. Nu este trecut si terenul de sub casa, ca fiind in proprietate, ceea ce inseamna ca Gheorghe Falca fie a omis sa-l precizeze, fie nu detine acte pentru el.
Ca sa continui seria de reclame dragute cu pisici sau reclame cu pisici dragute, ca vad ca vi-au placut, DHL Express, o companie de curierat, si-a facut publicitate asa. Numai ca aici sunt doi protagonisti, nu unul, dupa celebrul model de Sylvester and Tweety.
Ce pasare diabolica! Razbunarea nu intarzie sa vina…
Daca n-ai ras, esti speriata de moarte de pisici, o tulburare psihologica foarte rara. Cum sa nu ti se para pisicile simpatice dupa asa o reclama? :)
A doua, aproximativ acelasi spirit, noi emotii:
Si ultima, ca sa perfectioneze trilogia:
Bacardi Breezer. Energetic. Imature. Wild. Trei reclame de la Bacardi care, pentru bunastarea voastra, ar trebui sa le stiti. :)
E trist totusi ca la noi unele bauturi alcoolice (cum e Salitos) devin la moda fara nici cel mai mic efort de imagine din partea companiei, ele fiind preluate in cluburile de fite, pe terase si asa mai departe, doar fiindca consumatorii ei cred ca ii plaseaza in “lumea buna” daca le consuma, desi Salitos n-are nicio personalitate clar conturata pe piata, eu una necunoscand nicio reclama de la ei. Oricum, bebelasii de marci de la noi sau care lucreaza si pe piata noastra au ce invata de la suratele lor mai mari. :)
S-a infiintat un site nou-nout se pare, care propune sa adune oamenii cu aceleasi frustrari si probleme sociale, sub o singura palarie. Site-ul se numeste Schimba Lumea si trecandu-mi privirea peste el, vad ca problemele importante apar pe prima pagina si in functie de numarul de sustinatori, Schimba Lumea ne promite ca va promova problema si va incerca sa gaseasca solutia. Un fel de primarie fara primar a comunitatii in care traiesti, indiferent de oras.
Stiu ca propunerea vine ca una naiva in cadrul in care umblam si de peretii caruia ne lovim, dar daca ei n-au grija de noi, inseamna ca trebuie sa renuntam? Si cate probleme se pot propune! Nu sunt eu acuma initiatoarea unei miscari anti-orice, nu am un blog tematic pe asta (inca), dar ganditi-va la ce va nemultumeste in orasul nostru vestic, Timisoara si scrieti care e primul lucru care va trece prin minte! Sunteti multumiti de felul in care a actionat Primaria in legatura cu problema “deszapezirii” in zilele in care a nins abundent? Noi, pietonii, am avut parte de trotuare ingrijite si usor accesibile? Pai lasati-ma sa va spun eu! Mama a iesit in strada acum cateva zile, cand tocmai ninsese, cu sare si un om care venea dinspre piata a avertizat-o sa nu faca asta, ca alti oameni au primit amenda pentru ca anul asta e interzis sa dam cu sare pentru ca strica pantofii trecatorilor!
Trecand peste acest motiv imbecil, ca nu pot sa-i spun altfel, trotuarele au ramas inghetate bocna si alunecoase ca un peste scos din rau si mai ales, partea noastra, pe care nu bate soarele decat foarte putin in timpul zilei, a devenit un patinoar, si nu e singurul trotuar din oras care e asa!
Poate nu v-a deranjat asta, ca mergeti cu vehiculul proprietate-personala. :) Dar sigur ceva va deranjeaza in orasul asta, sau chiar in alte orase si merita sa faceti ceva! Sustinatorii vor veni fara sa stiti de unde!
Site-ul se poate urmari prin feedburner, pe Twitter si pe The Evil Facebook. :) Voi ce probleme aveti?