“The story of Christy Brown, who was born with cerebral palsy. He learned to paint and write with his only controllable limb – his left foot.”
Asa arata introducerea de pe IMDB din descrierea filmului “My Left Foot”, o descriere saracacioasa si care inspira mila aceea televizata la numeroase emisiuni ce contin campanii pentru ajutorarea celor mai slabi decat noi.
Daca esti un cinic, spui ca te-ai saturat de lucrurile acestea regizate. Daca esti un sensibil, spui ca nu mai poti sa te uiti la lucrurile astea sfasietoare. Si daca esti un om intre cele doua extreme, te gandesti ca ai mai vazut povestea asta de mii de ori.
Cu greu m-am convins eu insami sa ma uit la filmul asta si am reusit numai pentru cele doua Oscaruri castigate (n-am vrut sa-mi construiesc asteptari asa ca nu am verificat pentru ce categorii) si pentru stilul elegant in care arata posterul de promovare.
Superficial, stiu. Dar nefiind o persoana superficiala pana la capat, experienta m-a lasat emotionata si lipsita de cuvinte care ar putea exprima uluirea vizionarii acestui film.
Desi a fost un chin pentru mine sa vad calvarul de zi cu zi al unui om infirm, pe masura ce povestea a ajuns la perioada sa adulta, am fost cucerita de inteligenta rafinata si simtul incredibil al umorului pe care-l avea omul acesta. Ca sa nu mai zic ca am vazut filmul in 2 bucati, in 2 zile diferite, iar la a doua parte vizionata a filmului, din momentul in care am apasat butonul Play am fost coplesita de interpretarea deosebita a lui Daniel-Day Lewis, pe care l-am confundat cu personajul.
Daniel-Day Lewis s-a ascuns atat de bine in carapacea personajului sau, incat mi se pare ca am intrat cu forta in viata lui Christy Brown, fiindu-i alaturi in cele mai vulnerabile momente. Daniel este un actor pe care sigur il tineti minte, daca nu dupa nume, atunci dupa interpretarile din There Will Be Blood, Gangs of New York si The Last of the Mohicans, unde a sustinut roluri principale puternice. Colaboreaza des cu Martin Scorsese si Jim Sheridan, deci are sanse mari sa devina inca un actor preferat dupa ce mai vizionez 2-3 filme cu el.
Cine stie, poate chiar o sa-i ia locul 1 al lui Joseph Gordon Levitt. Are “wits”, inteligenta ramificata si rafinata, o exprimare cum rar intalnesti la Hollywood si e un barbat de casa sau “family man”.
Dar Daniel Day-Lewis nu este singurul actor de seama in film, Brenda Fricker – o fata feminina pe care sigur ati mai vazut-o – m-a convins si mi-a aratat o mama cum rar vezi atat in filme, cat si in viata.
Adunand cat mai multe informatii despre acest film, am pastrat in minte ca el a primit Oscarul pentru cel mai bun actor in rol principal iar Brenda Fricker, pentru cea mai buna actrita in rol secundar, atunci, in 1989.
Am vizionat zeci de filme de la ultimul post despre pelicule scris aici. Doar filmul asta m-a atins atat de tare la hertz si m-a determinat cu atata siguranta sa scriu ceva despre el pe blog. Deci, vizionati-l! Cinic, sensibil sau pur si simplu normal, in oricare categorie te-ai afla, filmul n-ar fi 1 ora jumate pierduta din viata ta. Dar ar fi daca esti in cautare de ceva mai superficial.
