Weekendul trecut am hotarat sa fac ceva special de mancare. Asa ca m-am dus incetisor dar sigur, la Auchan sa-mi fac aprovizionarea pe saptamana ce urmeaza. Si cum era de asteptat, desi am respectat cu sfintenie lista de cumparaturi facuta in prealabil acasa, plasa pocnea de greutate. Noroc c-a avut cine sa ma ajute pana la statia de fir (Titus). Dar cum se intampla adesea in legile lui Murphy, mai era o singura chestie esentiala, de neinlocuit, cu greutate de cumparat pentru meniul meu, chestie care se afla tocmai pe liniile de tramvai dinspre Traian.
Desi nu era mult pana acolo, imi lasam plasa jos din minut in minut si ma cazneam sa parcurg distanta. Intr-un final, cumpar smantana de casa, o iau pe drum inapoi si cu aceeasi cazna, toata nadusita, obosita, ma chinuiam sa trec podul mai ceva ca Sisif. Cand vad un tanar (pe la 30 de ani), cu ochelari imensi, negri de soare, in echipament sportiv, alerga zambitor. Ma vede si spune: “Ce frumoasa esti!”
Cam la o secunda dupa, dar cand era deja prea mult in spatele meu, ma gandesc si eu: “Daca-s asa frumoasa de ce nu ma ajuti cu plasele?”
Pentru ca unii barbati nu se pricep decat sa te admire, dar la ce ai nevoie de fantezia lor plina de culori cand iti rupi bratele carand o plasa?
La ce ai nevoie de cineva care sa-ti sopteasca in fiecare seara cuvinte dulci, daca nu-ti poate deschide un borcan sau nu-ti poate repara aspiratorul?
Si ce iti trebuie complimentele lui magulitoare daca nu-l vezi vreodata facand cumparaturile impreuna, facand o rezervare pentru o excursie undeva sau planuind un viitor, oricare ar fi acela?
In acelasi registru, dar putin diferit:
