Ce faci atunci cand esti tentat in mod repetat sa faci ceva interzis? Ceva ce stii ca merita o pedeapsa, dupa stricte reguli morale? Ceva pentru care stii ca ai fi judecat de societate, daca ea ar fi un juriu al faptelor tale? Dar daca nu ai face lucrul respectiv cand ai avut ocazia si ai afla ca defapt societatea nu era asa aspra cum credeai? Ca ar fi trecut cu vederea?
Ai musca cu sete si pofta din fructul interzis sau ai trece pasiv pe langa el? Fructul interzis a mai aparut, pe ici si colo, in viata mea. O data a luat forma unui “tanar” fermecator cu prietena. Cititorii vechi sunt sigura ca au capul calendar de cat le-am povestit de perioada aia. Apoi a luat forma unui “nu tanar, ci matur” barbat aflat la vreo 500 km distanta. Asta era interdictia in cazul lui si mai tarziu, mi-a intors spatele. Asa ca mi-a ingrosat pielea si m-a pregatit astfel incat sa-mi pot controla sentimentele, mai ales atunci cand apar primele semne ca ele nu sunt impartasite. Stiu ca suna groaznic insa pentru mine a fost salvator in lunile ce-au urmat. Oricat de greu a fost sa-mi controlez si sa-mi depasesc sentimentele ce uneori pareau ca explodeaza in proportii uriase, mereu am pastrat amintirea acestor piedici parcurse care sa-mi dea reflexul de a merge inainte.
Dar intamplarile astea erau altfel. El nu prezenta o problema; cu mine trebuia sa lupt, eu trebuia sa pun frana la ce simt in timp ce el doar exista in apropierea mea. Dar acum… cum lupti cu tine si cu el in acelasi timp? Cum sa te resemnezi in liniste si pace, daca el e asa sigur ca nu incalci nicio lege morala, nu vei fi judecat de societate si ca posibilele voastre interactiuni ar putea avea doar urmari benefice?
Doamne ajuta ca-mi trece. Astea sunt doar ganduri fugare si izolate ce trec ca trenurile marfare printr-o gara: le vezi foarte rar miscandu-se si sunt puse mereu pe ultimele linii.
