Gata, nu va mai plictisesc cu simpla mea raceala. Astazi insa cand am iesit din casa si m-am tarat pana la cabinetul medical cu taxiul (desi e la o statie de tramvai de mine), taximetristul ca de-obicei, a incercat sa incalzeasca atmosfera (pesemne ca si-a dat seama si el ca am o raceala) a inceput sa discute politicos si voalat despre vreme, ca nu se mai schimba, spunea el cu un iz de gref in voce.  Eu ii zic ca nu stiu, ca n-am mai iesit din casa de o saptamana.  “N-ai pierdut nimic, sa stii”.

Pai n-am pierdut nimic daca e sa ma gandesc la oameni si la aglomeratie si la atitudini de genul asta. Ca altfel, vremea mi s-a parut foarte buna, ma uitam cu jind pe fereastra zilele astea si cusurul nu cred ca era temperatura de 18 grade sau razele soarelui ci orasul obositor de fiecare zi.

Cand eram mica si mergeam la bunica in vacanta ma bucuram de fiecare schimbare a vremii. Nu exista sa ma plictisesc, sa ma deprime vremea sau sa fiu nemultumita. Daca ploua, insemna ca jucam carti si table sau il bazaiam pe Alex si el pe mine. Alma fiind o fire mai sensibila, ma machia si vorbeam despre baieti, asta era bucuria ei. Daca era soare… posibilitatile erau nelimitate. Seara era programata joaca, ziua era intamplatoare (ca slalom printre spalat vase sau facut cine stie ce treaba pe langa casa). Imi amintesc ca o data am stat in ploaie pana a venit matusa-mea si m-a luat in casa, certandu-ma. Alta data, cand s-a pornit o furtuna atat de neasteptat incat m-a prins in sopru si trebuia sa merg pe langa casa ca sa ajung inauntru, eu copil curajos cum eram, am luat-o fix prin baltoace si noroi si cum imi luasem avant asa, am picat cu fundul direct in balta. Apoi m-am certat eu si Alma mica pentru ca matusa-mea, Alma mare, mi-a dat mie halatul rosu cu stelute galbene, ca premiu pentru nenorocirea prin care am trecut. :D Asa ca nu cred ca exista vreme vinovata, ci doar oameni nemultumiti care se leaga de ce vad pe cer, ca e mai usor sa-ti dai cu parerea despre asta decat despre ce vezi pe pamant.