Lolita

V-am povestit de Lolita? Of, nu-mi place ca aici scrisul inclinat e afisat cu rosu si-si pierde farmecul. Lolita este o carte despre un barbat cu o slabiciune peculiara fata de fetite cu varsta cuprinsa intre 8(?) si 13 ani. Inainte de a pune mana pe ea, stiam ca e ceva posomorat, obscur ce se ascunde in spatele paginilor desi nu stiam exact care e subiectul – speram sa nu fie un cliseu al pedofilului ce-si abuzeaza fetita de 9 ani. Cartea am inceput-o in Real, deloc entuziasmata, asteptand-o plictisita pe mama sa iasa din magazinul cu haine si sa pazeasca cosul ca eu sa ma pot uita la hainele ce – promiteau ei cu litere mari, rosii scrise in vitrina – aveau reduceri de pana la 70%. Introducerea sau “Cuvantul inainte” mi-a trezit totusi interesul desi eram inca neincrezatoare, si anumite fraze m-au atras catre centrul povestii pe care apoi l-am urmarit cu sfintenie si constiinciozitate de bibliotecar batran, alunecand usor in pielea si mintea viciosului, cred – pana gasesc alt cuvant – lui Humbert Humbert. Stilul lui romantic si extrem de creativ de a vedea lumea m-au atras prapastios din prima si in cateva zile am devenit victima irecuperabila a cartii, dupa atata timp in care nicio carte nu a reusit sa-mi fascineze imaginatia. Totusi, in primele 200 de pagini ale cartii, desi am simtit firea neobisnuit de sensibila a obsedatului, nu am reusit sa inteleg slabiciunea bolnava pentru fetite de 12 ani. Mi s-a parut o fantezie tesuta si iar tesuta, puternica si nestapanita, pur carnala. Pana la sfarsitul cartii am inteles ca asta era “natura” lui; ar fi fost inexplicabil ca el sa actioneze altfel decat a facut-o pe parcursul intregii carti; apropo de asta, faptul ca Nabokov a reusit sa-mi imprime vraja povestirii si sa o mentina constanta ca o realitate de necontestat e inca o proba ca scriitorul e bun. E foarte bun. Faptul ca unii critici au sustinut despre roman – si aici o sa zabovesc mai mult, fiind inca in paginile in care incercam sa-mi dau seama cine e Humbert – ca este “not the corruption of an innocent child by a cunning adult, but the exploitation of a weak adult by a corrupt child”, este neadevarat, pentru ca obsesia si pasiunea lui Humbert pentru aceste nimfete adorabile existase in el cu mult inainte sa o cunoasca pe Lolita, iar intalnirea ei i-a declansat doar perversiunea nestapanita pentru fetitele de genul acesta. Lolita era corupta, dar isi pastrase in ciuda a ce credea Humbert si a esuat sa vada mult timp, o mare parte din inocenta de care avea nevoie ca sa inainteze neatinsa prin viata. Parerile de rau de mai tarziu apar in carte “pe alocuri”, cum zic eu, dar sunt mai mult decat coplesite de adoratia declarata pentru micuta Haze. Sufletului lui i-ar fi trebuit, intr-adevar, mai mult de 35 de ani, ca sa se caiasca de pacatele comise pentru a putea deplange destul cat i-a furat copilei. Cred cu tarie – cum am citit si la alti critici – ca Lolita nu este doar un roman despre obsesia pedofiliei, este presarat cu multe alte intelesuri si lectii de etica decat simpla condamnare a unui barbat cu o obsesie grava. Greseala lui Humbert nu a fost in gandirea sa – aceasta fiind mereu umpluta cu imagini diafane, fanteziste si pure despre copile – pentru ca un asemenea rationament ar fi ramas inofensiv, ci in persistenta egoista cu care-si urmeaza fantezia, netinand absolut deloc cont la momentul respectiv de reciprocitatea care ar fi trebuit sa vina din partea crudei Lolita. Ca om matur, nu si-a dat seama ca e responsabilitatea lui sa o fereasca pe micuta Lo si de primejdia care venea din partea lui – pe care el o considera inofensiva. Fisura in logica lui se rasfrange doar asupra vulnerabilei Lo. Sfarsitul cartii m-a lasat intr-o stare meditativa mai multe ore dupa aceea si mi-a influentat dispozitia pe tot parcursul citirii ei. Imi amintesc ca, cand ajunsesem pe la paginile 250-300, dupa ce am citit grija lui Humbert ca fata ar fi fugit cu un alt barbat cu asemenea slabiciuni ca el, mi-am facut scenarii de incheiere a cartii. Cat de ironic ar fi ca Lolita sa-l paraseasca pe el pentru un alt barbat ca el. Cum ar fi ca el sa piarda in fata acestui barbat – mai bun, mai tanar, mai altfel. Inca pe la inceput m-am intrebat de ce a ajuns defapt la puscarie. A fost descoperit? De ce, daca vorbeste despre el si Lo in relatii normale – cat pot fi ele de normale – multi ani dupa trecerea copilariei ei? Pacatele lui cele mai grave nu sunt pedepsite sau descoperite. Doar cele evidente.

Funny facts: dupa publicarea romanului si devenirea lui populara, parintii nu si-au mai botezat copiii Lolita. Orasul Lolita din Texas aproape ca si-a schimbat numele dupa celebritatea atinsa de roman. Lolita, in cultura populara, e termenul ce desemneaza seductia precoce imprastiata de fetite, odata cu sexualitatea lor.

Citind parerea autorului despre controversata carte aflu ca avem ceva important in comun: repulsia fata de interpretarile freudiene. :) Parerea oricum gresita a unor critici, cartea simbolizeaza Vechea Europa pervertind tanara America cade deci.

Sunt sigura ca pe marginea acestei carti o sa trebuiasca sa citesc mult mai mult ca s-o inteleg pe deplin si ca sigur o voi reciti. Ma amuza cum Nabokov incearca sa convinga – sau poate nu incearca – cititorul ca e in dezacord cu europeanul in privinta nimfetelor. :) Sigur o sa-l mai citesc.

“Nabokov scrie proza asa cum ar trebui sa fie scrisa proza – adica extatic.”

John Updike